Clap-clap!


Imagine blog

A trecut Untold-ul… artificiile le-am auzit deși locuiesc departe de Cluj Arena
Bani au fost-sunt, așteptam să fim anunțați că taxele și impozitele locale vor fi mai mici, că prețul transportului în comun tot așa, sau la cinematografe intrare moca, dar’n principal să fi rămas berea Ursus la cele 3 arome de festival ar fi fost super-michteaux!
Bineînțeles, nimic din toate acestea, sper totuși ca anul viitor să simțim și noi ceva-n urma festivalului, și că se va ține-n afara orașului așa cum se procedează în vest… așa că n-am nici un motiv de a aplauda, mai ales că se poartă la aceste festivaluri ca artiștii în timp ce te-ndeamnă să ridici mâinile să-și caute prin buzunare batoanele de memorie…
Că tot pomenit-am de bere, la o petrecere recentă am tras câteva beri cu aromele de festival și spun sincer c-au fost excelente, și mititeii de la cantina primăriei din cartierul Grigorescu sunt excelenți, totuși, parcă mai bine ar arăta la servire cu scobitori împlântate-n ei. Acele floricele de pe farfuria din fotografie chiar n-ar avea ce să caute. Ne-om trezi mâine-poimâine cu ciorbe ce-n locul perișoarelor vor avea mititei…

mititei

Pe vremuri clienții aplaudau bucătarul, să mă trăznească de nu voi aplauda și io-n cantina primăriei când voi fi servit cu mititei împănați cu scobitori! Unde este acea simplitate savuroasă și unde beneficiile pentru citadinul clujean?

Anunțuri

12 gânduri despre “Clap-clap!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s